28 de percheziții la firme din Argeș

28 de percheziții la firme din Argeș
Publicat: 15/05/2014, 10:12
Actualizat: 27/03/2019, 06:06

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, 26 dintre percheziții se desfășoară în județul Argeș și două pe raza județului Dâmbovița, descinderile având loc la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni în urma cărora a fost prejudiciat bugetul de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cursul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, din luna septembrie a anului 2012 și până în prezent, în județele Argeș și Dâmbovița, persoanele bănuite în acest dosar ar fi achiziționat și comercializat material lemnos, ascunzând sursa impozabilă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Anchetatorii presupun că materialul lemnos care a făcut obiectul acestor tranzacții comerciale ar fi provenit din tăierea fără drept și sustragerea de arbori din fondul forestier național.

De asemenea, există suspiciunea că angajați ai unor ocoale silvice private și de stat și reprezentanți ai unor societăți comerciale nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, ar fi eliberat în fals avize de însoțire a materialului lemnos, primind în schimb diferite sume de bani, iar documentele cu date false ar fi fost folosite la transportul și comercializarea de material lemnos, mai precizează comunicatul IPJ Argeș.
Anchetatorii din acest dosar au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat estimat la 200.000 lei.

La descinderile de joi participă 90 de polițiști, însoțiți de jandarmi, acțiunea beneficiind de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și DIPI.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga